Sep
3
Amenajarea balconului
Publicat de Mrs. Vizy | Categoria DECO
De când cu schimbarea asta de temperatură, mi-am dat seama că s-au cam terminat ieşirile la terase, că şi aşa, serile trecute, mai avea puţin şi mă lua pe sus vântul. Păi şi ce facem atunci? Stăm aşa, cu mâinile în sân? Cum ne mai delectăm şi noi, cum ne mai clătim privirea?
Amenajăm frumos balconul sau terasa şi acolo ne facem veacul. Şi pentru noi, cei care nu avem balcoane, cu atât mai puţin terase, luăm un vin, o prăjitură de casă şi mergem prin vecini
)
Pentru că ştiu cât de meschine sunt apartamentele de la noi, nu o să vă fac sânge rău cu terase de zeci de mp, că nu are sens. Ne uităm după soluţii pentru cutiuţele noastre de chibrituri. Deci să purcedem cu inspiraţia.
Începem cu multe flori, în ghivece felurite, care pe perete, care pe podea, ca să avem natura cât mai aproape că apoi, 4-5 luni o să tânjim după ea, care prinse de marginea balconului, să se bucure şi trecătorii.
Aşezăm frumos o măsuţă, să susţină paharele cu vin. Aş merge pe o masă rabatabilă, motivul e lesne de înţeles.
Şi acum, the finishing touches:
Lumânări pentru pentru atmosferă mai caldă
Şi poveşti înrămate. V-am mai spus că îmi plac
Voia bună şi-o aduce fiecare!
Cititi si:
Tags: accesorii, amenajare, balcon, deco, flori, ghivece, lumânări, masă, rame foto, renovare, terasă
Comentarii
Comenteaza












